Un grav accident de circulație a avut loc într-un oraș din vestul țării, în noaptea de miercuri spre joi. O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite.
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină de urgență, noaptea trecută, în jurul orei 3.30, în urma unui accident rutier care a avut loc în orașul Curtici. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, a intervenit și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
Un singur autoturism în care se aflau trei persoane au fost implicate în incident. Două dintre ele au rămas încarcerate între fiarele mașinii, iar una și-a dat ultima suflare între fiarele contorsionate. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Celelalte două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească motivele care au dus la producerea tragediei.

