Primăria Timișoara a reușit, în sfârșit, să atribuie contractul de lucrări pentru regenerarea urbană a Pieței Traian. Au fost licitații reluate, dar și o contestație. PORR Construct SRL și Electroechipament Industrial SRL sunt câștigătorii finali ai contractului.
Rezultatul licitației pentru modernizarea Pieței Traian a fost contestat la finalul anului 2025, dar CNSC a respins acțiunea, astfel că Primăria Timișoara a reușit, acum, să atribuie contractul pentru începerea lucrărilor. Regenerarea Pieței Traian este un proiect complex, cu lucrări subterane majore, la liniile de tramvai, la drumuri și trotuare, la spațiile verzi, dar acestea vor fi programate etapizat, astfel încât impactul asupra locuitorilor și afacerilor din cartier să fie cât mai redus.
„Este unul dintre șantierele mult așteptate ale Timișoarei și mă bucur că, după un drum birocratic anevoios, am ajuns la finalizarea licitației pentru constructor. Acest proiect va schimba fundamental întreaga zonă și îi va reda strălucirea de altădată. Vorbim despre un spațiu cu un potențial uriaș, care, prin frumusețe și valoare urbană, poate rivaliza cu centrul orașului. Exact acesta este obiectivul nostru: să transformăm zona Traian într-un al doilea centru al orașului, viu și atractiv, atât pentru timișoreni, cât și pentru vizitatori”, spune primarul Dominic Fritz.
Urmează semnarea contractului, la finalul căruia vor fi modernizați aproximativ 60.000 de mp de spațiu public. Investiția include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniei de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, extinderea suprafețelor verzi și plantarea a 355 de arbori noi. La final, timișorenii se vor bucura de un cartier mai prietenos, cu respect pentru caracterul istoric, cu mai multă umbră, cu spații pietonale generoase, infrastructură reabilitată și zone care încurajează viața urbană activă.
Proiectul municipalității include lucrări pe străzile: Bd. 3 August 1919 (parțial), Str. Ion Luca Caragiale, Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Str. Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), Dacilor, Ștefan cel Mare (parțial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (parțial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Zăvoi și strada Ion Mihalache.
Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane de euro, iar Primăria Timișoara a atras o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 14 milioane de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 7.1.A – Revitalizare și Regenerare Urbană. Valoarea contractului de execuție este de 109,5 milioane lei (fără TVA). Lucrările vor fi realizate în termen de 24 de luni.

