marți, octombrie 27, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentAlertă de ger în cea mai mare parte a României. În Banat...

Alertă de ger în cea mai mare parte a României. În Banat e cod galben

Meteorologii au emis noi alerte de vreme deosebit de rece, ninsori și intensificări ale vântului. În Banat e cod galben și vor urma nopți cu -10 grade Celsius.

Vreme deosebit de rece, ger mai ales în timpul nopților și dimineților, ninsori și intensificări ale vântului sunt preconizate sâmbătă, 10 ianuarie, ora 10 – marți, 13 ianuarie, ora 10. Sâmbătă, 10 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece în jumătatea de nord a țării, unde vor fi temperaturi maxime preponderent negative cuprinse între -9 și 0 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și vor fi valori termice în jurul a -10 grade.

Începând de sâmbătă noapte și până marți, 13 ianuarie, vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, precum și la munte și pe arii restrânse în rest. Vor fi temperaturi maxime în general între -11 și 0 grade, cu ger persistent și ziua, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade.

Sâmbătă și duminică, 10 și 11 ianuarie, temporar vor fi precipitații pe arii relativ extinse în sud și sud-est și local în rest. Mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi ninsori și se va depune strat de zăpadă în general de 5 – 15 cm (echivalent în apă de 10 – 15 l/mp) în extremitatea de sud și sud-est a țării. Sâmbătă, vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei, iar duminică în special în sud-vest și la munte. Vor fi viteze în general de 40 – 50 km/h în zonele joase și de 60 – 70 km/h la altitudini mari, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Cod galben în Banat și alte zone

Banatul, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zona montană a României sunt sub cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger în perioada sâmbătă, 10 ianuarie, ora 20 – luni, 12 ianuarie, ora 10. Vremea va deveni deosebit de rece, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților. Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra între -10 și -2 grade, cu ger persistent și peste zi, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente