sâmbătă, octombrie 17, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATESfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit în data de 7 ianuarie

Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit în data de 7 ianuarie

Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut în popor ca Sfântul Ion sau Sântion, este una dintre cele mai importante figuri din calendarul ortodox. Este sărbătorit în fiecare an în data de 7 ianuarie.

În fiecare an, pe 7 ianuarie, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Hristos în apele Iordanului, Boboteaza fiind marcată cu o zi înainte, în 6 ianuarie. Este ziua care reprezintă sfârșitul sărbătorilor de iarnă care au început în 6 decembrie, atunci când este marcat Sfântul Nicolae. În tradiția românească, Sfântul Ioan este considerat Înaintemergătorul Domnului, protector al pruncilor și al apei.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus și a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu a crezut cele vestite, Zaharia avea să rămână mut până la punerea numelui fiului său.

Ziua de 7 ianuarie este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie. Obișnuiește să fie o zi de bucurie colectivă, cu vizite între apropiați și veselie, deoarece se spune că cine este trist în această zi va rămâne așa tot anul. Ziua este și o mare onomastică: peste 1,9 milioane de români sărbătoresc, cu nume precum Ioan, Ion, Ionuț, Ioana, Ionela sau Oana. Tradiția cere urări vesele și daruri, pentru a atrage noroc.

Biserica a inchinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului sau (25 mai).

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente