Un accident rutier a avut loc luni, la primele ore ale dimineții, într-o localitate din Timiș. Patru persoane s-au răsturnat cu mașina.
Forțele de intervenție s-au deplasat de urgență în localitatea Iohanisfeld, județul Timiș, în această dimineață, în urma unui accident rutier care s-a produs puțin după ora 6. La locul evenimentului, din partea ISU s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ. În sprijin a fost alertat SVSU Otelec
Conform primelor informații, patru persoane s-au răsturnat cu mașina. Este vorba despre trei adulți și un minor care primesc îngrijiri medicale la fața locului, sunt în stare conștientă și cooperează cu medicii.
UPDATE. Cinci persoane au ajuns la spital. Șoferul conducea beat
Cinci persoane au ajuns la spital în urma accidentului rutier de la Iohanisfeld. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului.
„Un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autoturism pe DN 59B, din direcția Otelec către Iohanisfeld, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un canal de colectare a apelor pluviale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Timiș.
Victime au fost cel de la volan și alți patru pasageri, un bărbat de 34 de ani, o femeie de 34 de ani, o femeie de 48 de ani și un băiețel de 6 ani. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

