O tâlhărie a avut loc la Timișoara, vineri, 26 decembrie. Un copil de 15 ani a fost atacat pe stradă. Infractorul a fost prins în scurt timp.
Un minor în vârstă de 15 ani a fost tâlhărit pe stradă, la Timișoara, ieri. Polițiștii Secției 4 au fost sesizați de faptă, după ce copilul a fost atacat din spate și i-a fost smuls lănțișorul de la gât. Pentru a scăpa, atacatorul l-a lovit și l-a pus la pământ.
„În fapt, la data de 26 decembrie 2025, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că unui minor de 15 ani, o persoană necunoscută i-ar fi sustras un lănțișor, iar pentru a-și asigura scăparea, ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia”, transmite IPJ Timiș.
Infractorul a fost prins la scurt timp. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani care a fost introdus în spatele gratiilor. Urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

