Trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune violentă, luni, pe un drum din vestul țării. Accidentul s-a soldat cu doi răniți.
Incident în trafic, astăzi, în jurul orei 8.30, între localitățile Sâmbăteni și Cicir, județul Arad. La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă.
În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate. Ambele persoane au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Traficul s-a desfășurat cu dificultate.
Pompierii militari au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

