AUR ar primi cele mai multe voturi atât în mediul urban, cât și în cel rural, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, arată un sondaj informat.ro – INSCOP Research. PSD este pe locul al doilea.
Cel mai nou sondaj informat.ro – INSCOP Research arată că AUR și PSD ar obține un total de 70% dintre voturile oamenilor din mediul rural, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare. Partidul condus de George Simion ar fi primul, cu 49% dintre sufragii, în timp ce social-democrații s-ar clasa pe poziția secundă cu 21%. PNL ar obține doar 12%, în timp ce USR ar fi votat de 7% dintre românii care locuiesc la sat. UDMR nu ar intra în Parlamentul României, pentru că ar lua doar 3%.
Cifrele stau ceva mai diferit când vine vorba despre voturile exprimate de românii care locuiesc la oraș. 30% dintre ei ar opta pentru AUR, în timp ce 19% ar vota PSD. În apropiere se află USR și PNL, ambele cu 17% dintre voturi, iar UDMR ar ajunge la un total de 6%. Partidul SENS ar trece atinge pragul cu 5 procente, în timp ce POT ar fi la doar 4%.
„Barometrul Informat.ro – INSCOP relevă diferențe consistente între opțiunile de vot din mediul urban unde competiția se echilibrează între AUR, PSD, USR și PNL, respectiv cele din rural în care AUR domină masiv preferințele electorale, urmat la distanță mare de PSD. Această structură reflectă nu doar opțiuni partizane, ci moduri diferite de raportare la puterea politică și la discursul public. Urbanul, expus la diversitate mediatică și o cultură politică mai deliberativă generează un electorat mai fragmentat, cu preferințe diverse. Ruralul, în schimb, funcționează pe baza unei coeziuni simbolice mai puternice, în care formarea opiniei depinde de rețele tradiționale care, pe fondul problemelor sociale și economice mult mai acute decât în urban, favorizează partidele care cu discurs populist, radical sau care oferă sentimentul de protecție”, a explicat Remus Ștefureac, directorul INSCOP.
Cercetarea sociologică a fost făcută pe un eșantion de 3.000 de respondenți. Datele au fost culese în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2025.

