Percheziție în Timiș, după ce mai multe monede de mare valoare au dispărut dintr-un muzeu național. Vizat de anchetă este chiar un angajat al instituției, cercetat de delapidare.
„La data de 13 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare”, transmite IPJ Timiș, vineri după-amiază.
Oamenii legii încercau să găsească șapte monede medievale din Țara Românească datate între sfârșitul secolului XIV și începutul secolului XV, parte a colecției numismatice a Muzeului Național al Banatului, având o valoare istorică deosebită. Vizat a fost un angajat al muzeului, iar în urma perchezițiilor au fost descoperite 23 de monede, unele dintre ele romane din secolele IV și V, o monedă de tip antoninian roman din secolul III și bronzuri romane din secolul II. Bărbatul le deținea fără acte legale.

Bunurile au fost ridicate pentru a fi supuse unei expertize de specialitate, menită să stabilească dacă acestea aparțin patrimoniului unui muzeu național. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii situației de fapt și a luării măsurilor legale care se impun.

