Politehnica Timișoara caută a cincea victorie consecutivă la Șag, vineri, de la ora 14, în meciul cu Timișul. Gazdele sunt antrenate de Cristian Gălan, cel care a dus-o pe Poli la barajul de promovare în Liga a II-a, sezonul precedent.
Deplasare scurtă pentru Politehnica Timișoara, în etapa a XII-a a Ligii a III-a, seria a VII-a, în zona limitrofă a orașului de pe Bega, la Șag. Alb-violeții vor să continue seria pozitivă și să obțină al cincilea succes la rând în fața echipei antrenorului care-i cunoaște cel mai bine – Cristian Gălan. Este cel care a câștigat respectul „druckerilor” lui Poli, pe care a dus-o sezonul trecut la un pas de Liga a II-a după ce a format un grup doar cu jucători din propria pepinieră.
Misiune preluată de Dan Alexa
Între cele două sezoane s-au schimbat multe la Politehnica Timișoara, iar Dan Alexa este cel care a preluat misiunea să ducă echipa-fanion a Banatului în Liga a II-a. Are și resurse mult mai multe pe care trebuie să le gestioneze, iar până acum e în grafic. Poli are opt victorii în ultimele nouă meciuri, respectiv patru succese la rând. Trei dintre ele la zero, iar în clasament a ajuns pe poziția secundă, la egalitate de puncte cu liderul Unirea Alba Iulia, în fața căreia s-a impus cu 2-1 în meci direct, în deplasare. Viitorul Arad și Sântana sunt pe pozițiile de play-off înaintea partidelor de la finalul acestei săptămâni, un clasament perfect pentru Poli, care are victorii în fața tuturor celor trei echipe, aspect care este esențial în perspectiva play-off-ului, unde se va intra cu punctele din disputele directe. Ștefan Grigorie a prefațat meciul cu Șag.
„Este un alt meci important și trebuie să ne facem treaba, să luăm cele trei puncte. Moralul echipei este foarte bun (…). Nu avem probleme medicale, nu sunt jucători indisponibili. Suntem obișnuiși să evoluăm sâmbătă, de această dată meciul va fi vineri, la o oră mai greu mai complicată. Sper să-i avem pe suporteri alături de noi. Avem nevoie mare de ei”, a spus Ștefan Grigorie, antrenorul secund al Politehnicii Timișoara.
De cealaltă parte, Timișul Șag are un total de 11 puncte, adică 17 mai puține decât viitoarea adversară. S-a impus în ultima etapă în deplasarea de la Universitar Alba Iulia, scor 1-0, în urma unui gol marcat în a doua repriză. Singurul succes stagional de pe teren propriu este un 3-0 cu Ghiroda & Giarmata Vii, înregistrat în 12 septembrie, în etapa a III-a a campionatului.
Succes la scor pentru Poli, în ultimul „direct”
Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în etapa a II-a a acestui campionat, iar Politehnica Timișoara s-a impus fără emoții. Alb-violeții erau la primul meci în fața propriilor suporteri și veneau după egalul cât o înfrângere din prima etapă, cu Hidro Mecanica Șugag. Fotbaliștii lui Dan Alexa s-au impus fără probleme, cu scorul de 5-0, după ce la pauză era 3-0.

