vineri, octombrie 2, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEOperațiunea Jupiter, ziua a 4-a, cu peste 300 de percheziții. Prejudiciul este...

Operațiunea Jupiter, ziua a 4-a, cu peste 300 de percheziții. Prejudiciul este estimat la peste 43 de milioane de euro

Continuă perchezițiile în cadrul Operațiunii Jupiter 4. Peste 300 de percheziții au avut loc joi, 6 noiembrie, în a patra zi consecutivă a anchetelor. Sunt vizate numeroase infracțiuni, iar prejudiciul se ridică la peste 221 de milioane de lei, echivalentul a peste 43 de milioane de euro.

„Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul Operaţiunii JUPITER 4, în cursul zilei de astăzi, 6 noiembrie 2025, se desfăşoară 57 de acţiuni operative, în cadrul cărora au loc 304 de percheziţii domiciliare în mai multe judeţe ale ţării”, a transmis, joi, Parchetul General.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, uz de fals, obținere ilegală de fonduri, executarea de activități miniere fără permis sau licență, fals intelectual, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, abuz în serviciu, corupție, abuz de încredere, delapidare, constituire a unui grup infracțional organizat, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, bancrută frauduloasă, fals în declarații, la regimul jocurilor de noroc, contrabandă, fals informatic, prevăzute de  Codul fiscal, contrafacere, spălarea banilor și la regimul deșeurilor. Prejudiciile estimate de procurori sunt de 221.850.000 de lei.

„De asemenea, sunt investigate fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice, deținerea sau portul fără drept de arme neletale supuse autorizării, deținerea ori folosirea fără drept de materiale explozive, deținerea fără drept de arme de foc letale, trafic de substanțe toxice, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori și introducere, modificare sau ștergere de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri”, arată oamenii legii.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente