Un bărbat din Timișoara a fost prins în flagrant când încerca să mituiască un polițist. Fusese depistat beat în trafic, în timp ce conducea cu viteză excesivă. A încercat să-i ofere 5.000 de lei omului legii pentru a închide ochii.
Un polițist din cadrul IPJ Timiș se afla în Calea Șagului din Timiș, luni, 3 noiembrie, la miezul nopții, atunci când a tras pe dreapta un șofer care depășise limita legală a vitezei. Bărbatul de 55 de ani aflat la volan a fost pus să sufle în fiolă, iar valoarea rezultată a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În încercarea de a scăpa de cele două infracțiuni, vinovatul a încercat să-l mituiască pe polițistul care-i luase carnetul. I-a spus că-i va oferi suma de 5.000 de lei, însă a căzut în plasă. Oamenii legii au pus la cale un flagrant, miercuri, 5 noiembrie.
„La data de 05 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au prins în flagrant un conducător auto în timp ce oferea unui polițist suma de 5.000 de lei, cu scopul de a obține restituirea permisului de conducere”, transmite IPJ Timiș.
Polițistul a refuzat mita și a sesizat imediat organele competente, care au intervenit și au dispus reținerea șoferului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

