marți, octombrie 27, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieSimonis anunță când am putea afla constructorul noului „Dan Păltinișanu”. Aluzii la...

Simonis anunță când am putea afla constructorul noului „Dan Păltinișanu”. Aluzii la „capacitatea intelectuală” a viceprimarului Lațcău

Constructorul noului stadion „Dan Păltinișanu” ar putea să fie cunoscut miercuri, 19 noiembrie. Este termenul pe care îl are Tribunalul București, după ce licitația a fost contestată. Între timp, vechea arenă a fost demolată în totalitate.

Firma sibiană Con-A Operations, ca lider de proiect, este cea care a fost desemnată câștigătoarea proiectului pentru construirea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, decizie luată la finalul lunii aprilie. Cu câteva zile înaintea semnării contractului, licitația a fost contestată, astfel că proiectul a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul București. Vechea arenă a fost demolată în totalitate, iar acum se așteaptă o decizie din partea instanței, care ar putea să vină în 19 noiembrie.

„Avem pe 19 noiembrie termen în instanță să se tranșeze câștigătorul licitației. Imediat după aceea vă voi propune suplimentarea sumei necesare de la 20%, la 25%, conform pretențiilor guvernului care cresc de la o discuție la alta. Am să o repet la nesfârșit – acest județ contribuie cu foarte mulți bani, trimite banii la București, iar când dorește să facă o investiție, Bucureștiul cere cofinanțare. Suntem de acord cu cofinanțarea, crește cofinanțarea, suntem de acord și cu asta, însă încă sunt mofturi că nu ar fi bine. Banii ăia nu i-au moștenit nimeni, sunt și ai noștri! Vom reveni la tema stadionului, ați văzut poziția noastră și a partidului meu. Cred că am fost foarte-foarte elocvenți”, a declarat Alfred Simonis, miercuri, în plenul ședinței consiliului județean.

Tot în ședința de astăzi, Consiliul Județean Timiș a decis să sprijine Primăria Timișoara cu 4 milioane de euro pentru a duce la bun sfârșit construirea stadionului-lego din Calea Buziașului. Simonis a dat asigurări că, în ciuda presiunii financiare pe care o face Guvernul Bolojan, instituția pe care o conduce are puterea financiară de a susține și construirea viitorului „Dan Păltinișanu”. Proiectul reprezintă una dintre liniile roșii peste care PSD nu va trece, dacă Timișoara va fi neglijată.

„Facem și stadionul mare, avem bani de cofinanțare. Noi suntem județul care am făcut cele mai mari economii la bugetul de salarizare din România și continuăm să facem. Vom eficientiza cheltuielile și vom avea bani să facem, așa cum avem și acum să dăm pentru stadionu-lego. Este frustrant ca cei pe care îi ajuți să finalizeze stadionul pe care nu pot să-l termine, te acuză că n-ai bani să faci alt stadion. Asta ține de capacitatea intelectuală a fiecăruia și nu vreau să intru în polemică”, a conchis Simonis, făcând aluzie la cele spuse de viceprimarul Timișoare, Ruben Lațcău, care a contestat proiectul de construire a viitorului „Dan Păltinișanu”, pe care l-a numit un drept „faraonic și imposibil de realizat”.

Cum va arăta noul stadion „Dan Păltinișanu”

Conform proiectului, stadionul va avea 32.000 de locuri, suprafața construită fiind de 28.800 metri pătrați, iar tribunele vor fi acoperite. Dacă se va face, ar urma să fie al doilea cel mai mare din România, după Arena Națională din București, respectiv cel mai modern din țară. Proiectarea, conform caietului de sarcini, va dura opt luni, iar construirea efectivă a celei este estimată la 24 de luni.

Potrivit Studiului de fezabilitate elaborat de asocierea Lucian Simion Arhitectura – Constructii Erbasu SA, stadionul va fi edificat pe un teren cu suprafață de 57.950 mp și va avea o amprentă la sol de 15.481 mp, din care construcțiile închise vor ocupa 1.379 de mp, iar tribunele 14.102 mp. Firma sibiană Con-A Operations, ca lider de proiect, este cea desemnată inițial câștigătoare a licitației de construire. Este aceeași care modernizează și „Știința”, acolo unde lucrările se desfășoară mai bine decât prevede graficul.

Lucrările au o valoare estimata la aproape 570 de milioane de lei (circa 114 milioane de euro), fără TVA.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente