Cerșetorii și oamenii străzii reprezintă una dintre probleme sociale fără cale de rezolvare, inclusiv la Timișoara. În luna octombrie, 110 persoane care aleg să trăiască în stradă din mila publică, au fost ridicați de polițiști și duși la sediul Direcției de Asistență Socială Timișoara. Cei mai mulți se întorc înapoi în stradă.
„Polițiștii locali continuă acțiunile zilnice de descurajare a cerșetoriei pe raza Municipiului Timișoara, prin acțiuni desfășurate pentru preluarea din stradă a persoanelor care apelează la mila publică și a oamenilor străzii și predarea lor către centrul social al Direcției de Asistență Socială Timișoara”, transmite Poliția Locală Timișoara, miercuri, 5 noiembrie.
Este una dintre principalele activități ale polițiștilor locali din Timișoara, o muncă de fără finalitate, o reprezintă cerșetoria și oamenii care aleg să trăiască în stradă. Doar în luna octombrie, 110 oameni fără adăpost și cerșetori au fost luați din stradă de 294 de ori. În majoritatea cazurilor, aceștia aleg să se întoarcă în stradă, să doarmă sub cerul liber sau în adăposturi improvizate, în mizeria. Numărul cazurilor se menține unul ridicat din cauza faptului că apelul lor la mila publică are efect, iar oamenii le oferă bani.
Cazuri au fost semnalate mai ales în zonele aglomerate ale Timișoarei, cum ar fi în Piața 700, la intrarea în Cimitirul Eroilor de pe Calea Sever Bocu, în Parcul Carmen Sylva și în piețele din zona centrală.
*
Urmărește-ne și pe Google News!

