Razie în tot județul Timiș, săptămâna trecută. Polițiștii au fost cu ochii pe pietoni și au aplicat peste 400 de amenzi celor care traversează strada fără să respecte regulile.
„În săptămâna 20-26 octombrie 2025, polițiștii timișeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza întregului județ, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere și depistarea, respectiv sancționarea abaterilor comise de pietoni, atât în mediul urban, cât și în cel rural”, transmite IPJ Timiș.
Au fost aplicate 427 de amenzi în valoare totală de aproape 100.000 de lei. Toate au fost primite de pietonii indisciplinați.
Totodată, polițiștii au desfășurat activități preventive în zona trecerilor de pietoni intens circulate, în apropierea unităților de învățământ și a stațiilor de transport public, informând cetățenii cu privire la regulile de circulație și la riscurile la care se expun prin traversări neregulamentare sau prin lipsa de atenție în trafic.
„Polițiștii rutieri vor continua și în perioada următoare acțiunile de control pe drumurile publice din județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și protejarea vieții tuturor participanților la trafic”, arată IPJ Timiș.

