Un bărbat beat și fără permis, aflat la volanul unei mașini, a creat dezastru în traficul dintr-un oraș din vest, vineri, 24 octombrie. A produs un accident rutier, iar după trei ore polițiștii au reușit să-l oprească înainte de a produce o tragedie.
Polițiștii din Lupeni se aflau pe un bulevard din localitate, ieri, în jurul orei 15.35, atunci când au observat un șofer care a efectuat o manevră neregulamentară. Au pornit în urmărirea sa și l-au oprit în scurt timp. I-au spus să se legitimeze, momente în care oamenii legii au simțit că cel de la volan duhnește a alcool.
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 61 de ani avea o alcoolemie de 0,80 mg/l în aerul expirat. În plus, dreptul de conducere îi era suspendat din pricina unor infracțiuni pe care le comisese anterior. N-a fost doar atât. Cu câteva ore înainte, acesta a comis un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Pentru faptele comise, bărbatul este cercetat pentru infracțiunile de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat. A fost reținut pentru 24 de ore, iar sâmbătă, 25 octombrie, va fi prezentat în fața magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, care vor lua o măsură preventivă.

