Urmează un sfârșit de săptămână plin de activități la Iulius Town Timișoara. Cei mici vor fi în centrul atenției și vor avea șansa de a participa la o competiție de șah, de a se bucura de teatru interactiv sau de a învăța kendama de la profesioniști.
Echipa Kendama România va începe ziua de sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 10, în la Iulius Town, în piațeta din fața magazinului Intersport. Este unul dintre cele mai mari astfel de evenimente din România, cu minigame-uri și demonstrații făcute de profesioniști. Pentru a participa, trebuie să completați formularul pe care îl găsiți aici. De la aceeași oră, tot sâmbătă, va începe competiția de șah destinată celor mici, în zona Atrium din Iulius Town.
Duminică, de la ora 10, pe scena din food court va avea loc teatrul interactiv pentru copii, unde cei mici se vor bucura de spectacolul „Vrăjitorul din Oz”. În seara ultimei zile a săptămânii, între orele 18 și 19, clubul de dans sportiv Magnum Team va susține un spectacol aniversar cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate. Evenimentul va reuni dansatori din cadrul clubului, care vor prezenta momente coregrafice din sfera dansului sportiv, îmbinând eleganța stilurilor clasice cu ritmurile dinamice ale dansurilor latino.

