O femeie din Timiș dată dispărută a fost salvată luni, 20 octombrie, de o polițistă aflată în timpul liber. Vârstnica a fost găsită rănită, pe centura Timișoarei.
„La data de 20.10.2025, pe coborârea de pe centura Timișoarei, la intersecția cu Calea Urseni, o polițistă din cadrul Serviciului Criminalistic – IPJ Timiș, aflată în timpul liber, a observat o femeie aflată după balustradă”, transmite IPJ Timiș.
Polițista a oprit și i-a acordat primul ajutor. Femeia în vârstă de 82 de ani, dată dispărută în 19 octombrie, era tăiată la mâna dreaptă. I-a spus agentei că ar fi plecat de-acasă de două săptămâni având asupra sa o pâine.
Aceasta a fost preluată de un echipaj al S1PR Ghiroda, în vederea clarificării situației. Inspectoratul de Poliție Județean Timiș adresează mulțumiri colegei noastre pentru spiritul civic și intervenția promptă care au contribuit la depistarea persoanei dispărute și prevenirea unor consecințe grave.

