sâmbătă, octombrie 24, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentZona Sânnicolau Mare, cea mai afectată de incendii de vegetație, la început...

Zona Sânnicolau Mare, cea mai afectată de incendii de vegetație, la început de august

Nu mai puțin de 25 de incendii de vegetație au avut loc în Timiș, în primele șapte zile ale lunii august. Cele mai multe au fost înregistrate în zona orașului Sânnicolau Mare.

Pompierii din Timiș au avut parte de un început greu de lună august. Au fost 25 de intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și miriște, care au afectat o suprafață de aproximativ 120 de hectare de teren și au distrus 30 de baloți de paie. Cele mai multe astfel de incidente au fost înregistrate în partea de vest a județului, zona orașului Sânnicolau Mare, în localități precum Periam, Cenad, Saravale și Dudeștii Vechi.

„Facem un apel ferm către populație să manifeste responsabilitate și prudență în utilizarea focului deschis, mai ales în zonele cu vegetație uscată sau în apropierea terenurilor agricole. De asemenea, resturile de la țigară pot genera incendii. Nu le aruncați la întâmplare!”, transmite ISU Timiș.

Nerespectarea legii poate aduce amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv 50.000 de lei și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

„Dacă observați izbucnirea unui incendiu de vegetație, anunțați imediat evenimentul la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, indicând cu precizie locația acestuia! Intervenția promptă a echipajelor de pompieri poate preveni extinderea flăcărilor și limitarea pagubelor”, este mesajul pompierilor.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente