Pasarela Gelu e sigură pentru bicicliști și pietoni, însă, chiar și așa, lucrările încă nu au fost recepționate de Primăria Timișoara. Vor fi de abia după ce vor fi remediate toate deficiențele, transmite administrația publică de pe Bega, la finalul unei expertize tehnice private, din care a rezultat că mai e nevoie de analize suplimentare din beton.
Lucrările la Pasarela Gelu – Crizantemelor au fost finalizate de mai mult timp, chiar dacă au întârziat, însă calitatea lor i-a pus la îndoială pe cei de la Primăria Timișoara, și nu numai. A fost comandată o expertiză tehnică, din care a rezultat că „poate fi utilizată în siguranță de către pietoni și bicicliști”.
Nu au fost identificate riscuri referitoare la stabilitatea trecerii peste apă, dar mai e nevoie de clarificări. Conform analizei de specialitate, există necesitatea unor investigații suplimentare care presupun prelevarea de carote din interiorul uneia dintre pilele de beton ale construcției. Intervenția va permite aflarea unor detalii de execuție ascunse și va furniza datele esențiale pentru stabilirea cu exactitate a pașilor tehnici necesari pentru remedierea eventualelor neconformități. Până la clarificarea tuturor aspectelor și remedierea completă a deficiențelor, Primăria Municipiului Timișoara nu va recepționa lucrarea. Reprezentanții administrației publice de pe Bega transmit că nu vor recepționa lucrarea până când deficiențele nu vor fi rezolvate.
Reamintim, vechea pasarelă, construită în 1949, care prezenta degradări semnificative la structura de rezistență, a fost demolată de către municipalitate. Pe locul pasarelei a fost realizat un pod nou, cu o lățime variabilă între 5,40 m și 8,00 m, trasee pentru pietoni și bicicliști, precum și cu scuaruri în zona centrală. Spre deosebire de vechea structură, care avea scări abrupte, noul pod este prevăzut cu rampe de acces, facilitând deplasarea pietonilor, bicicliștilor și a persoanelor cu mobilitate redusă. De asemenea, pentru siguranță, a fost montat un parapet de protecție din oțel zincat, iar traversarea este pusă în valoare de iluminatul arhitectural.
Investiția s-a ridicat la 12 milioane de lei, iar banii au fost asigurați din bugetul local.

