Razie a polițiștilor din Timiș, la finalul săptămânii trecute, pentru prinderea persoanelor care taie ilegal lemne. Oamenii legii au depistat patru persoane care nu puteau justifica proveniența încărcăturii.
„În perioada 25–27 iulie 2025, polițiștii orașului Făget împreună cu cei ai Secției 10 Rurale Făget au desfășurat acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic”, transmite IPJ Timiș, luni.
Într-unul dintre cazuri, un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost depistat vineri, 25 iulie, în localitatea Curtea, în timp ce transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 2 metri cubi material lemnos din specia carpen, fără a deține documente legale de proveniență.
Lemnul a fost confiscat și predat celor de la Ocolul Silvic Coșava. Tânărul a fost sancționat contravențional.
Sâmbătă, în 26 iulie, în jurul orei 9.35, polițiștii au depistat în extravilanul localității Bucovăț, un bărbat de 36 de ani, în timp ce transporta 2 metri cubi de material lemnos din specia plop cu un tractor, fără documente legale de proveniență. Lemnul a fost confiscat și predat în custodie la Ocolul Silvic Făget, iar persoana a fost sancționată contravențional, în temeiul art. 19 alin. 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 171/2010, cu amendă contravențională în valoare de 2.000 lei.
La scurt timp, polițiștii Secției 10 Rurală Făget au depistat, tot în extravilanul localității Bucovăț, un bărbat de 56 de ani, în timp ce transporta, tot cu un tractor, cantitatea de 2 metri cubi material lemnos din specia plop, fără documente de proveniență. Și în acest caz, materialul lemnos a fost ridicat și predat în custodie la Ocolul Silvic Făget, iar bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 lei.
„În cursul zilei de 27 iulie 2025, în jurul orei 06:30, polițiștii au depistat în localitatea Mănăștiur, un bărbat de 50 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 2,5 metri cubi material lemnos din specia cer, fără a deține documente legale de proveniență”, spun polițiștii din Timiș.
Lemnul a fost confiscat și lăsat în custodie la Ocolul Silvic Lugoj, iar bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

