Incidentele cauzate de incendiile de vegetație continuă în vestul țării. În ultimele 24 de ore au fost afectate mai multe hectare.
Pompierii au fost solicitați, miercuri după-amiază, să intervină în apropierea șoselei de centură a Aradului, pentru stingerea unui incendiu. La fața locului au fost deplasate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar în ajutor au venit și cei de la SVSU Șofronea.
Intervenția a făcut ca flăcările să nu se extindă. Au fost distruși șase baloți de paie.
Intervenții numeroase în ultimele 24 de ore
„În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 20
de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD intervenind în urma a 17 solicitări”, a transmis ISU Arad, astăzi.
Salvatorii au acționat pentru stingerea a trei incendii izbucnite la vegetație uscată și culturi agricole în localitățile Țipari, Sânpetru German și municipiul Arad. Cele trei incendii au fost stinse prompt, fără a se înregistra victime, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 10 hectare, dintre care 3 hectare de grâu au fost afectate în incendiul din Sânpetru German.

