Un bărbat și-a găsit sfârșitul în flăcări, marți dimineață. A murit ars de viu în propria casă, într-un oraș din Timiș.
Incendiu în această dimineață, în jurul orei 4.40, pe strada Caraiman din municipiul Lugoj, județul Timiș. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii cu o autospecială de primă intervenție si comandă si două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SAJ cu medic. Incendiul s-a manifestat în interiorul casei și a cuprins două încăperi. Flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 50 de mp.
„La data de 08 iulie a.c, în jurul orei 04:45, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la un imobil de pe strada Caraiman din Lugoj, iar o persoană s-ar afla în interior. Ajunși la fața locului polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, într-o cameră fiind găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 71 de ani”, transmite IPJ Timiș.
Bărbatul a fost găsit mort în interiorul locuinței. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment.

