Doi șoferi care au comis infracțiuni în trafic au fost prinși luni, 30 iunie, de polițiștii de frontieră, în apropierea localității Cenad, județul Timiș. Într-unul dintre cazuri, la volan se afla un vietnamez cu permis de conducere fals. În celălalt, un cetățean din Georgia conducea o mașină neînmatriculată.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat în cursul zilei de luni, 30 iunie, două persoane care au încălcat legislația rutieră. Primul dintre cazuri a avut loc în jurul orei 15, pe DN6, în apropiere de Cenad, atunci când pe dreapta a fost tras un autoturism marca Volkswagen cu numere provizorii galbene, emise de autoritățile din Germania. La volan se afla un cetățean georgian. În urma verificărilor, s-a constatat că numerele respective nu permit drept de circulație pe drumurile publice din România. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Iar luni seară, în jurul orei 21.40, tot pe DN6, la intrarea în România dinspre Ungaria, o patrulă de control formată din doi polițiști de frontieră a oprit pentru verificări un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România, condus de un cetățean vietnamez. În urma solicitării documentelor sale de identitate și ale vehiculului, șoferul a prezentat un permis de conducere emis de către autoritățile din Vietnam, având valabilitate până în anul 2031.
Permisul de conducere era unul fals. Pe numele bărbatului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis și uz de fals.

