Noi incendii de vegetație de proporții în vestul țării. Peste 30 de hectare de grâu ard luni, 30 iunie. Flăcările au cuprins și o combină.
Zeci de pompieri intervin, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins aproximativ 35 de hectare de grâu în apropierea localității Șagu, județul Arad, aflată în apropiere de granița cu județul Timiș. La fața locului s-au deplasat salvatorii de la Detașamentul Arad cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului acționează și pompierii voluntari din cadrul SVSU Șagu.
Flăcările, care se văd de la distanțe de kilometri, au cuprins și combina unui fermier. Intervenția este în dinamică.
Nu este singurul astfel de incident care are loc în județul Arad. Zilele trecute, mai multe hectare au fost mistuite de flăcări în localitățile Vinga, Olari și Sânmartin.
Astfel de incident a avut loc, zilele trecute, și în localitatea Cenad, județul Timiș. Aproximativ 50 de hectare de grâu au fost distruse de flăcări. În județul Caraș-Severin au fost pârjolite zeci de hectare de vegetație, iar intervențiile au durat mai multe zile.
UPDATE. Flăcările au fost stinse. Pagubele rezultate
Pompierii au reușit să stingă flăcările în jurul orei 17. În urma acestuia, combina agricolă a fost afectată în proporție de 40%, iar aproximativ 35 de hectare de grâu au fost distruse.
La intervenție au participat și pomperii voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență: Vinga, Mailat, Fântânele și Șagu. Nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a rămas în curs de stabilire.
Recomandările pompierilor
Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă. În cazul unor astfel de incendii, flăcările se pot extinde rapid pe suprafețe foarte mari, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea acestora.
În condiții de vânt puternic sau temperaturi ridicate, incendiile de vegetație uscată pot deveni și mai periculoase, mai ales dacă în apropierea terenurilor afectate se află locuințe, păduri etc.
Cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri, cu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, de la 50.000 lei la 100.000 lei.

