duminică, octombrie 4, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEveniment„Biciclistul cu boxe” din centrul Timișoarei, amendat de polițiștii locali

„Biciclistul cu boxe” din centrul Timișoarei, amendat de polițiștii locali

Amenzi în zona centrală a Timișoarei, aplicate de polițiștii locali. Cerșetoria este una dintre cele mai mari probleme. A fost sancționat și „biciclistul cu boxe”.

„Polițiștii locali au efectuat și în ultima săptămână verificări pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara și în special în zona centrală, unde oamenii stau la terase sau ies să se plimbe. Doar în ultimele șapte zile au fost efectuate 31 de deplasări la centrul social al Direcției de Asistență Socială de pe Strada Telegrafului, unde au fost transportate persoanele depistate la cerșit în centrul orașului”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Într-unul dintre cazuri este vorba despre un tânăr de 21 de ani din Bocșa, județul Caraș-Severin. A fost prins de polițiștii locali în timp ce cerșea în Piața Victoriei, folosindu-se de fiica sa de doar patru ani. Într-un alt caz, un bărbat de 31 de ani din Săcălaz, județul Timiș, a fost depistat în timp ce-și îndemna copilul de 12 ani să cerșească la terasele din Piața Unirii.

Nesancționat nu a scăpat nici timișoreanul de 55 de ani care se plimbă cu bicicleta prin zona centrală, însoțit de boxe și muzică dată la maximum. A fost amendat cu 200 de lei pentru derizoriul produs și pentru faptul că a tulburat liniștea locuitorilor.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente