luni, noiembrie 2, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentȘofer fugărit de polițiști într-o localitate din Timiș. A scăpat, apoi a...

Șofer fugărit de polițiști într-o localitate din Timiș. A scăpat, apoi a fost prins și arestat preventiv

Polițiștii din Timiș au fost puși la încercare de un șofer, săptămâna aceasta. Urmărirea a avut loc într-o localitate din Timiș, iar fugarul reușise inițial să scape. A fost prins în cele din urmă în altă mașină. A primit arest preventiv.

Era joi după-amiază, în jurul orei 16.30, atunci când polițiștii din Ciacova, aflați în satul Petroman, i-au făcut unul șofer semnale să tragă pe dreapta. În schimb, cel de la volan a apăsat pedala de accelerație și dus a fost. A reușit să abandoneze mașina pe un câmp din afara localității Cebza, iar apoi s-a făcut nevăzut. Totuși, polițiștii l-au prins în scurt timp.

„În baza informațiilor deținute de către polițiști, la scurt timp a fost oprit pentru control un alt autoturism, în interiorul căruia se afla ca și pasager, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care ar fi abandonat autoturismul menționat anterior”, transmite IPJ Timiș.

Oamenii legii au aflat de ce acesta a încercat să scape. Nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul era neînmatriculat și cu numere false.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente