Haos în traficul din Timișoara, marți seară. Un tramvai și cinci autoturisme au fost implicate într-un accident în lanț.
Carambol în trafic, marți seară, în jurul orei 18.15, pe strada Gheorghe Adam din Timișoara. Cinci mașini și un tramvai Bozankaya au fost implicate într-o coliziune în lanț. Vinovat pentru producerea incidentului ar fi un tânăr în vârstă de 21 de ani, aflat la volanul unuia dintre autoturisme, cu care a ajuns pe sensul opus de mers.
O persoană a fost rănită în urma incidentului. Este vorba despre o femeie în vârstă de 49 de ani, pasageră într-una dintre mașinile implicate în accident. A fost transportată la spital, unde a rămas internată.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au fac cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.






