vineri, octombrie 30, 2026
No menu items!
AcasăSPORTVIDEO. Fugărită de ultrași spre vestiare, Baia Mare câștigă turul barajului cu...

VIDEO. Fugărită de ultrași spre vestiare, Baia Mare câștigă turul barajului cu Politehnica Timișoara

Politehnica Timișoara pierde turul semifinalei din barajul de promovare pentru Liga a II-a, cu Baia Mare. Maramureșenii au avut nevoie de două jumătăți de ocazie pentru a marca două goluri în primele 45 de minute, miercuri, 21 mai, pe stadionul „Electrica”. Alb-violeții au redus din diferență, dar n-au mai egalat. După fluierul final, maramureșenii au fost fugăriți la vestiare.

Meciul de astăzi, de la ora 18, a început pe un fundal sonor dominat de galeria Politehnicii Timișoara, dar cu mai multă inițiativă din partea oaspeților. Atacurile poziționale au fost filtrate prin Mircea Donca, cu rol de dispecer, dar și responsabil cu executarea fazelor fixe. Nimic periculos, însă, doar construcții care nu se terminau nicăieri.

Între timp, cei aproximativ 20 de suporteri din Baia Mare au reușit să se instaleze într-una dintre „aripile” tribunei a II-a a stadionului „Electrica”. Mesajul afișat de maramureșeni pe unul dintre bannere, similar cu cel al „druckerilor” alb-violeți: „Liber să fiu ultra!”, respectiv „Libertate pentru suporteri”. Scandările, mai degrabă asemănătoare cu cele ale unui grup de părinți veniți să-și încurajeze copiii și nepoții.

Între timp, pe gazon, situația s-a echilibrat. Atacuri verticale din partea Politehnicii, cu dese lansări, cea mai periculoasă în minutul 22, când Istratie s-a apropiat foarte periculos de balonul cu care a fost lansat. Și de această dată, portarul Breban a ajuns primul la minge și a respins printr-o alunecare, cu riscul unei accidentări.

„Centralul” își intră în rol

Au urmat momente în care, nu o dată, arbtirul central, Marius Naidin, a început să-și intre într-un rol principal. Până și cel mai mic contact a fost fluierat în favoarea oaspeților, care, încurajați, s-au apropiat de poarta adversă. Chiar și așa, repriza părea că se va îndrepta spre un 0-0.

Până în minutul 41, atunci când Aurel Vlaicu, fundașul Politehnicii cu nume de aviator, prins pe călcâie în propriul careu, a fost lovit în mână de o minge expediată cu putere, dar cu traiectorie previzibilă. Fără să ezite, același „cavaler al fluierului” a indicat punctul cu var.

Lovitura de pedeapsă a fost transformată de veteranul băimărenilor, Raphael Stănescu, fost jucător la Dinamo București, Oțelul Galați sau Farul Constanța. Șut la firul ierbii, în colțul din dreapta portarului Moșoarcă. 0-1, spre finalul unei reprize în care Baia Mare, la fel ca Politehnica Timișoara, însă cu excpeția penaty-ului, n-au bifat în statistică niciun șut pe spațiul porții adverse.

Înainte de intrarea de cabine, avantajul oaspeților avea să se dubleze. O lovitură liberă din nou ușor acordată pentru Baia Mare, mult lateral stânga, executată pe jos de Mircea Donca, a trecut printre picioarele fundașilor, dar și pe lângă cele ale goalkeeper-ului Moșoarcă.

Repriza a doua

La adăpostul a două goluri, după o repriză în care nu au demonstrat nimic și au obținut maximum, băimărenii și-au așteptat adversarul. Începutul mitanului secund a fost marcat de intrarea criminală a atacantului Youlou, cu talpa în capul lui David Roșu, lăsat lat, pe gazon. Vârful oaspeților a fost iertat de eliminarea directă și a văzut doar cartonașul galben. Același jucător a fost păsuit de un cartonaș și în prima repriză, după o intrare prin alunecare, din spate, care nu a atins mingea, ci adversarul.

Politehnica Timișoara s-a instalat la controlul jocului, însă fără vreo ocazie care să dea fiori. Minutul 72 a fost cel în care s-a rupt echilibrul numeric. Laley Fofana, unul dintre fundașii centrali de la Baia Mare, a văzut al doilea cartonaș galben, după o intrare stângace prin care, în loc să lovească mingea, a lovit piciorul unuia dintre alb-violeți.

Primele incidente și golul Politehnicii

Primele incidente au avut loc când mai era un sfert de oră din timpul regulamentar. O „bombă” aruncată de suporterii alb-violeți l-a afectat puternic pe unul dintre copiii de mingi, tras în spatele uneia dintre porți, unde a fost consultat de medicul gazdelor.

Politehnica Timișoara nu părea capabilă să marcheze, dar a făcut-o la chiar primul șut pe spațiul porții adverse, în minutul 83. David Ciurel, introdus pe parcursul reprizei secunde, a executat o lovitură liberă centrală de la 16 metri, pe colțul portarului. Mingea s-a odihnit în plasă, iar micul și bătrânul stadion „Electrica” a explodat.

Cu om în plus pe teren, împinsă de la sparte de aproximativ 2.000 de spectatori, Politehnica Timișoara s-a avântat spre poarta adversă. Doar că avântul alb-violeților a fost stopat mereu de arbitrajul șmecheresc al piteșteanului Marius Naidin, care a încurajat tragerile de timp și simulările celor de la Baia Mare.

N-a mai fost rost de goluri, ci de multe cartonașe galbene de ambele părți. Fluierul final care trebuia să aducă deznodământul a adus alte evenimente notabile. Încăierări la mijlocul terenului între jucătorii celor două echipe și semne incitatoare făcute către galeria Politehnicii Timișoara de jucătorii de la Baia Mare. Maramureșenii au ieșit de pe gazon fugăriți de câțiva dintre ultrașii dinamizați până peste gard de gesturile adversarilor. Scăparea lor a fost tunelul și vestiarele stadionului „Electrica”.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente