Accident rutier, sâmbătă seară, într-o intersecție din Timișoara, produs de un bărbat fără permis, care conducea un moped. A încercat să fugă de la fața locului.
„Astăzi, în jurul orei 19:15, la intersecția străzilor Chișoda cu Victor Hugo a avut loc un accident rutier între un autoturism și un moped, soldat cu pagube materiale”, transmite IPJ Timiș.
În urma impactului, conducătorul mopedului a părăsit locul accidentului, moment în care, prin preajmă a trecut un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara. Oamenii legii au urmărirea acestuia, reușindu-se imobilizarea pe strada Arhitect Victor Vlad.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că este vorba de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care nu deține permis de conducere. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

