Noaptea de Înviere a fost una agitată pe holurile Spitalului Județean Timișoara. Aproape 100 de persoane au avut nevoie de intervenția medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara au avut parte de o noapte de Înviere cu intensă activitate. Au fost nu mai puțin de 86 de pacienți la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, iar 12 dintre ei au fost internați pentru tratamente de specialitate. Alte 20 de persoane au fost transferate către alte spitale.
„Suntem obișnuiți ca în perioadele de sărbătoare activitatea să fie intensă. Prioritatea noastră este sănătatea și siguranța pacienților”, a transmis colectivul medical.

