Șantierul pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 2 din Sânnicolau Mare a fost abandonat de firma care a câștigat proiectul prin PNRR la doar câteva luni de când a început intervențiile. În urma au rămas neputința antreprenorului, zeci de clase goale și familii date peste cap. Ploaia s-a infiltrat prin tavan și a produs stricăciuni. Ceea ce va urma, citiți mai jos.
Contractul „Renovare energetică – Școală Gimnazială nr. 2, Orașul Sânnicolau Mare, str. Petru Maior, nr. 3, jud. Timiș”, cu bani prin PNRR, a fost câștigat de Taiv David-Lucas, care, conform sicap.ai, a mai avut alte două contracte câștigate în 2024. Lucrările au început în a doua parte a anului trecut, însă antreprenorul nu s-a putut ține de angajament și a abandonat totul.
Schelele au fost date jos, clădirea Școlii Gimnaziale nr. 2 de pe strada Nestor Oprean arată dezolant, ca o pădure defrișată. În spate au rămas pagube. Apa s-a infiltrat prin acoperișul distrus, iar pagubele sunt semnificative, atât la etajul superior, cât și la al doilea.
„Noi am avut ședințe regulate pentru a vedea cum evoluează lucrarea, iar la un moment dat ne-au spus că sunt în incapacitate de plată și cu nu mai au cum să ducă acest contract, astfel că vor cere rezilierea, care urmează să se concretizeze. Fiind o lucrare finanțată din fonduri europene, noi nu am putut interveni în perioada în care ei au lucrat (…) Este o situație care nu a depins de noi, trebuia să respectăm clauzele contractuale, legislația… discutăm de fonduri europene”, a declarat Dănuț Groza.

Legați la mâini, reprezentanții administrației publice din Sânnicolau Mare au trebuit să găsească soluții de urgență. S-a luat decizia ca elevii din cele 14 clase afectate să facă orele de curs după-amiază, la Liceul Teoretic „Ioan Jebelean”. Între timp, muncitorii unei alte firme s-au pus la treabă și încearcă să repare cât mai repede stricăciunile, astfel încât copiii să revină în clasele în care s-au obișnuit să învețe.
Promovează-ți afacerea în Tribuna!
„De astăzi (n.r. – 11 aprilie), se intervine sus, la acoperiș, la repararea izolației, pentru a ne asigura că nu va mai ploua înăuntru. Apoi, vom intra pe interior, vom zugrăvi, vom schimba ceea ce s-a stricat și vom igieniza toate spațiile. E afectat și parchetul, probabil că vom pune gresie în loc. Eu îmi doresc ca încă din acest an școlar, elevii să revină în școala lor, adică înainte de vacanța mare. Se intervine încă de astăzi, nu am mai așteptat până luni”, ne-a declarat Groza.
Conform primarului din Sânnicolau Mare, nu a fost făcută nicio plată spre firma care a părăsit șantierul. În plus, urmează să fie evaluate daunele, apoi să fie solicitate despăgubiri. După rezilierea contractului și stabilirea situației exacte, restul lucrării va fi scos din nou la licitație, astfel încât și Școala Generală „Nestor Oprean” nr. 2 să arate cel puțin la nivelul „Gen. 1”, care a fost reabilitată cu fonduri europene prin ADR Vest.
Un alt aspect interesant este faptul că firma cu numele SC Taiv David Lucas SRL este cea care a câștigat licitația pentru primul centru de colectare a legumelor din Timiș, conform antena3.ro. Lucrările au început de abia în primele luni din anul 2022 și, conform aceleiași surse, lucrarea a fost făcută în bătaie de joc, cu „bălți uriașe în curtea proaspăt asfaltată, lipsa conexiunii la rețeaua electrică, un gard plin de rugină cu zone unde nici măcar nu a fost vopsit”.
Citește și: