Protecția Consumatorilor Timiș a descins, miercuri, 19 martie, la mai multe localuri din Timișoara, unde au fost aplicate amenzi în valoare de peste 50.000 de lei. Patru societăți comerciale au fost închise temporar.
Șapte restaurante și alte localuri din Timișoara au fost verificate, astăzi, de cei de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș. Au fost descoperite spații mizerabile și pereți care se exfoliază, produse aflate la vânzare fără termene de valabilitate sau chiar expirate, tăvi și alte ustensile neigienizate și alte nereguli.






În total, CJPC Timiș a aplicat două avertismente și nouă amenzi în valoare totală de 54.000 de lei. Patru locații au fost închise din pricina situației improprii în care se aflau, până la remedierea deficiențelor, respectiv Restaurant Merlot, Trio Cartier Pizzerie, SC La Foccaceria SRL și Restaurant Porto Arte.

