sâmbătă, septembrie 19, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATELucrări la Nădlac, pentru un flux continuu între România și Ungaria

Lucrări la Nădlac, pentru un flux continuu între România și Ungaria

Nu se mai trece pe sub porți la granița cu Ungaria, în apropiere de Nădlac. DRDP Timișoara a făcut noi intervenții pentru a asigura un flux de trafic continuu.

„Începând astăzi, 25 februarie, ora 10, s-a modificat circulația pe autostrada A1, la Nădlac, în zona fostului punct de trecere a frontierei Ungaria/România. Așadar, se circulă fără a mai tranzita prin porțile de control ale Poliției de Frontieră, urmând a se circula în continuare pe autostradă, în flux de trafic continuu”, transmite DRDP Timișoara.

Pe sensul de ieșire din țară, se poate folosi în continuare parcarea de scurtă durată și spațiul de servicii. Pe sensul de intrare în țară, sunt deschise parcarea și spațiul de servicii, precum și punctele de achiziționare a rovinietei și cel pentru obținerea Autorizațiilor Speciale de Transport – AST, pentru vehiculele cu depășiri de mase și/sau dimensiuni.

România a fost primită în Spațiul Schengen din 1 ianuarie 2025, atunci când controalele au dispărut la granițele cu Ungaria și Bulgaria. DRDP Timișoara a făcut mai multe lucrări pentru a asigura traficul continuu. A fost refăcută semnalizarea orizontală și verticală, au fost repoziționate parapete și refăcute marcajele rutiere.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente