joi, octombrie 1, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEMașini distruse, trei răniți, printre care și un copil de 7 ani

Mașini distruse, trei răniți, printre care și un copil de 7 ani

Un copil și doi adulți au fost răniți într-un nou accident rutier care a avut loc marți, pe un drum din vestul țării. Mașinile în care se aflau au fost distruse în cea mai mare parte.

Ciocnire violentă între două autoturisme, marți după-amiază, în localitatea Sălișoara, comuna Vălișoara. La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Deva, cu două autospeciale de intervenție cât și cu o ambulanță SMURD. De asemenea, la locul producerii accidentului au fost direcționate și două ambulanțe SAJ.

Cinci persoane se aflau în cele două autoturisme, iar trei dintre ele au fost rănite. Printre victime se numără și un copil în vârstă de 7 ani, care a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat de urgență la spital, fiind însoțit de tatăl său.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de instituțiile cu atribuții în acest sens.

Este al doilea accident cu victime care a avut loc în județul Hunedoara, marți. La Petroșani, un bărbat de 60 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac, două persoane fiind rănite. În această dimineață, trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc într-o localitate din Arad.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente