Aproape 60 de deținători de arme din Timiș au fost verificați de polițiști. Oamenii legii au descins marți, 11 februarie, în peste 30 de locații. S-a întocmit un dosar penal.
„La data de 11 februarie a.c., polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara și ai Secției 3 Poliție Rurală Sânandrei au desfășurat acțiuni în ceea ce privește verificarea respectării regimului armelor și munițiilor, fiind controlate 36 de locații și 54 de arme deținute de persoane fizice autorizate”, transmite IPJ Timiș.
S-a constatat o singură neregulă. Una dintre persoanele controlate, care deținea două arme, avea viza permisului expirată din 12 decembrie 2024. Armele au fost confiscate de cei de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de nerespectarea armelor și munițiilor.
Pentru celelalte arme verificate, s-a constatat că deținătorii acestora respectă prevederile legale privind deținerea, portul și folosirea armelor letale și neletale. Totodată, aceștia au fost reinstruiți cu privire la obligațiile ce le revin conform legislației în vigoare. Acțiunea a avut ca scop verificarea respectării prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, precum și a condițiilor de păstrare și asigurare a securității armelor.

