Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat demisia, luni după-amiază. Va părăsi funcția miercuri, 12 februarie.
Sub amenințarea suspendării din funcție, președintele Klaus Iohannis și-a anunțat demisia, luni după-amiază, în cadrul unei declarații de presă care a început e la ora 14.10. Anunțul a venit după o discuție cu liderii coaliției de guvernare, ca urmare a faptului că opoziția a inițiat procedura de suspendare în Parlamentul României. Președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua interimar funcția de președinte al României, până la alegerea unui nou președinte, în luna mai.
„Peste puține zile, în Parlament se va vota suspendarea mea, iar România va intra în criză, pentru că se declanșează referendumul de demitere a președintelui. Acest demers va avea efecte în plan intern și, din păcate, în plan extern. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite președintele, după ce a început procedura de alegere a unui nou președinte. Nu va înțelege nimeni ce rost are un astfel de demers când președintele în funcție va pleca oricum. Vom fi de râsul lumii, mai pe românește. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcție. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Klaus Iohannis.