Pompierii din Timiș au avut parte de o sâmbătă dimineață solicitantă. Au fost două incendii la locuințe, respectiv unul de vegetație.
S-a dat alerta în această dimineață, în jurul orei 9, în satul Bencecu de Jos, județul Timiș, acolo unde flăcările amenințau să cuprindă o casă. Au intervenit pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara și cei de la Punctul de Lucru Pișchia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Incendiu a fost stins repede, nu au existat victime, iar pagubele materiale nu au fost semnificative.
Apoi, în jurul orei 10.30, pompierii de la Detașamentul 2 Timișoara s-au deplasat de urgență, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj SMURD, în localitatea Șag, acolo unde a avut loc un alt incendiu la o gospodărie. În ajutor au sărit și voluntarii de la SVSU Șag. Flăcările au afectat aproximativ 30 mp din anexa unei locuințe, în care era amenajată afumătoarea. Exista riscul ca totul să se extindă la casa lipită de construcția afectată ce incendiu.
În apropiere de localitatea Moravița a fost semnalat un incendiu de vegetație. Aproximativ 800 de mp. de vegetație au fost mistuiți de flăcări.

