Șantierul viitorului drum de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostradă se apropie de un stadiu de execuție de 50%. Se lucrează la viitorul pasaj care va trece peste A1.
Lucrările la noul drum de legătură cu autostrada A1, care va porni de pe DN69 Timișoara – Arad, din apropierea intersecției din dreptul localității Sânandrei, au fost reluate după sărbătorile de iarnă, în ianuarie. DRDP Timișoara anunță că, acum, șantierul a ajuns la un stadiu de execuție de aproape 42%. Sunt lucrări complexe la nodul rutier de pe autostrada A1, la km 508, unde au fost montate toate grinzile peste deschiderea principală. Pasajul peste A1 va avea în total trei deschideri. Cele patru grinzi peste autostradă au o lungime de 37 de metri fiecare, iar cele opt grinzi laterale au fiecare 28,6 metri. Activitatea este susținută și la celelalte pasaje și poduri, precum și la podețe. Conform DRDP Timișoara, continuă lucrările de terasament, așternere strat de formă, fundație de balast, compactare și se fac lucrări pregătitoare pentru montarea tubului de protecție pentru conducta de gaze naturale.
Contractul inițial pentru șantierul noii legături cu autostrada A1 a fost reziliat în luna septembrie a anului 2023, când lucrările erau la 25%. Todini Construzioni Generali S.p.A. nu a fost în stare să ducă la capăt contractul pe care și l-a asumat din cauza lipsei utilajelor și dotărilor suficiente pentru asigurarea unui ritm de execuție corespunzător, lipsa personalului cheie și a personalului muncitor. Licitația a fost reluată la sfârșitul lunii octombrie, iar antreprenorul Antrepriza de Reparații și Lucrări A R L Cluj S.A a avut câștig de cauză. Noul contract pentru restul lucrărilor de executat la obiectivul „Drum de legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara – DN 69” a fost semnat în 19 iulie, la Timișoara, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Cei aproape 10 km ai acestui drum de legătură care va avea profil de drum național cu patru benzi de circulație, reprezintă o rută nouă pe care conducătorii auto vor ajunge mai rapid de la Timișoara pe autostrada A1. Traseul drumului de legătură începe cu circa 300 de metri înaintea intersecției existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier și se dezvoltă pe direcția nord-est, spre autostrada A1.
Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 280 de milioane de lei cu tot cu TVA. Totul trebuie finalizat cel târziu în luna august a anului 2025, conform contractului.
Citește și:

