Un bărbat și-a riscat libertatea pentru mai multe… cabluri. A fost prins în flagrant când încerca să le fure, sâmbătă seară, dintr-un imobil aflat în construcție, pe o stradă din Timișoara.
„În fapt, în data de 01 februarie a.c., în jurul orei 20:15, polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unui imobil aflat în construcție, situat pe strada Tosca din Timișoara, despre faptul că ar fi surprins în flagrant un bărbat care smulgea mai multe cabluri ale instalației electrice montate în perete, având intenția de a le sustrage ulterior”, transmit polițiștii din Timiș.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și l-au prins pe vinovat. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, introdus inițial în spatele gratiilor pentru 24 de ore. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat, iar magistrații au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile.