O femeie a fost rănită și a ajuns la spital, marți după-amiază. Este victimă a unui accident în lanț care a avut loc pe un drum din vestul țării.
Trei autovehicule au fost implicate într-o coliziune în lanț, în această după-amiază, în jurul orei 14:45, pe DN66, în zona satului Strei, județul Hunedoara. Totul s-a întâmplat din cauza unui șofer care nu a păstrat distanța regulamentară în mers.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Ilia, care conducea un autotren-cisternă din direcția Hațeg-Petroșani, a tamponat din spate un autoturism care oprise pentru a efectua un viraj la stânga. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din direcția Petroșani-Hațeg”, transmite IPJ Hunedoara.
În urma coliziunii, o femeie de 71 de ani, din localitatea Ohaba-Sibișel, a fost rănită. Era pasageră în autoturismul lovit din spate.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă este restricționată pe durata intervenției autorităților.

