Șoferul care și-a abandonat mașina într-un șanț de pe marginea drumului dintre Sânnicolau Mare și Jimbolia a fost identificat. A rămas pieton timp de o lună.
Un incident a avut loc într-una dintre nopțile trecute pe drumul dintre Sânnicolau Mare și Jimbolia. Drumarii au găsit, joi dimineață, 16 ianuarie, un autoturism avariat și abandonat într-un șanț, iar parapetul de pe marginea drumului a fost avariat. În ciuda căzăturii, cel aflat la volan a scăpat teafăr.
Însă nu a rămas nepedepsit. Avea 24 de ore să se prezinte la secția de poliție și să-și recupereze autoturismul, însă n-a făcut-o.
Oamenii legii l-au identificat în cele din urmă. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în localitatea Dudeștii Vechi. Le-ar fi povestit oamenilor legii că ar fi adormit la volan și, astfel, a ajuns în șanț.
A rămas fără carnet pentru o perioadă de 30 de zile.
Citește și:

