luni, octombrie 26, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATECum va fi vremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni

Vremea se va încălzi treptat în următoarele două săptămâni, în Banat și Crișana. Doar primele zile ale intervalului 13 – 26 ianuarie vor fi mai reci decât de obicei.

Banat

În primele trei zile, media temperaturilor maxime va scădea de la 5 grade până spre 1
grad. Ulterior, valorile termice diurne vor fi în creștere de la o zi la alta, astfel că media acestora va atinge 6-7 grade, în intervalul 18-23 ianuarie. După aceasta, ele se vor menține peste cele specifice perioadei, fiind situate în jurul valorii de 8 grade.

În ceea ce privește temperaturile nocturne, acestea vor scădea la începutul săptămânii, de la o medie de -4 grade, până spre -7 grade (în data de 15 ianuarie). În următoarele nopți, temperaturile minime vor crește, astfel încât, mediat, se va atinge valoarea de -3 grade (până în 21 ianuarie). În ultima parte a intervalului, minimele termice se vor situa în continuare peste cele obișnuite perioadei, astfel că media acestora va fi cuprinsă între -2 și 0 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, însă va fi în creștere spre sfârșitul intervalului analizat (23-26 ianuarie).

Crișana

În intervalul 13-15 ianuarie, media valorilor termice diurne va fi în scădere, de la 3 grade
până spre 0 grade. După această perioadă, vremea se va încălzi, astfel încât temperaturile
maxime vor atinge, mediat, valoarea de 7 grade (în data de 20 ianuarie).

Aceeași valoare se va menține și în următoarele zile, iar spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra 7-8 grade. Raportat la temperaturile minime, acestea vor porni de la o valoare medie de -3 grade (în data de 13 ianuarie) și vor scădea până spre -8 grade (în 15 ianuarie).

Ulterior, și aceste temperaturi vor fi în creștere până în data de 18 ianuarie, când mediat, se vor înregistra -3 grade, valoare ce se va menține până în 23 ianuarie. Spre sfârșitul perioadei de analiză, media temperaturilor nocturne va continua să crească, atingând valoarea de -1 grad.

Probabilitatea de precipitații va fi redusă, însă aceasta va fi în creștere spre finalul
intervalului analizat (23-26 ianuarie).

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente