O familie cu trei copii din Timișoara a fost salvată de jandarmii montani, pe Muntele Mic. S-au abătut de la drum și au rămas blocați, sâmbătă seară.
Intervenție a jandarmilor montani, seara trecută, pentru salvarea unei familii din Timișoara, cu trei copii, care a rămas înzăpezită în zona montană Șaua Jigorie din zona stațiunii Muntele Mic. Cei doi părinți, alături de copiii cu vârste între 6 și 16 ani, au plecat în drumeție și au ales să se abată de la drumul principal pentru a face fotografii. Doar că au rămas înzăpeziți cu mașina și au apelat la ajutorul jandarmilor.
„Din păcate, în drumul lor de întoarcere spre casă, autoturismul s-a înzăpezit, iar condițiile meteorologice dificile au făcut ca situația să devină mai complicată. Jandarmii montani, însă, au reușit să troleze mașina din zăpadă, asigurându-se că familia poate să-și continue drumul în siguranță. Este important de menționat că, deși o fotografie poate surprinde frumusețea naturii, uneori condițiile de drum pot deveni periculoase”, transmit jandarmii cărășeni.

