Gara de Nord a Timișoarei, aflată în plin șantier, își schimbă înfățișarea. Constructorul a finalizat fântâna arteziană din fața uneia dintre clădiri.
Gara de Nord din Timișoara este prima din România care va avea energie produsă de panouri fotovoltaice monocristaline. Nu mai puțin de 116 astfel de panouri vor asigura o parte din necesarul de energie al Gării de Nord Timișoara, funcționând la o putere unitară de 500W.
Acum, la mijlocul lunii decembrie a anului 2024, constructorul a reușit să finalizeze fântâna arteziană cu jocuri de apă și lumini, aflată în fața Gării de Nord din Timișoara. De asemenea, pavimentul a fost complet refăcut, fiind placat cu dale de granit și piatră cubică.
Urmează să fie montate băncile, coșurile de gunoi și rastelele pentru biciclete. Vor fi plantați arbori ornamentali, realizat sistemul de iluminat ornamental, inclusiv WI-FI și montat sistemul de supraveghere video. Va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apei pluviale.
De șantier de ocupă Asocierea SC Constructim SA – SC Reno All&Construct SRL – SC Consinstal Concept SRL, iar lucrările ar trebui să fie finalizate cel târziu în luna august a anului 2024. Valoarea lucrărilor este de 21,032 milioane de lei fără TVA. Finanțarea este făcută din surse proprii ale CFR SA.
Citește și:

