17 decembrie 1989, a doua zi a Revoluției, a rămas în istorie ca cea în care primii oameni mureau pentru libertate la Timișoara. Este considerată zi de doliu în orașul de pe Bega. Peste 60 de oameni au fost uciși la ordinul lui Nicolae Ceaușescu.
Revoluția începută sâmbătă, în data de 16 decembrie 1989, avea să cunoască o ripostă terifiantă din partea regimului Ceaușescu. Noaptea în care în beciurile Miliției erau bătute zeci de persoane a fost lăsată în urmă, iar oamenii au ieșit în număr și mai mare pe străzile orașului pentru a da jos dictatura comunistă. Mulțimea avea să întâmpine o ripostă nemiloasă din partea regimului.
Era o duminică cu vreme frumoasă de iarnă, însorită, în care de la București s-a dat ordinul ca pastorul Laszlo Tokes, considerat „capul răutăților”, să fie evacuat din casa aflată în Piața Maria, acolo de unde a pornit revolta. Ținta manifestanților a fost sediul Comitetului Județean al Partidului Comunist, aflat pe bulevardul Revoluției, clădirea în care acum funcționează Prefectura Timiș și Consiliul Județean Timiș. Mulțimea a pătruns în interior, a aruncat pe fereastră documente ale partidului, broșuri de propagandă și înscrieri. S-a încercat incendierea clădirii, dar forțele militare i-au alungat pe manifestați.
17 decembrie 1989, primii oameni răpuși de gloanțe
Primul foc de armă s-a tras după-amiază, în jurul orei 16, în zona din Piața Libertății. De la București, Nicolae Ceaușescu era cu ochii pe Timișoara, unde a trimis întăriri. Liderul comunist a decis să disloce mai mulți ofițeri superiori din conducerile Miliției, Securității și Armatei, cu toții aflați sub comanda lui Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR.
Operațiunea a fost denumită „Radu cel Frumos”. A fost semnalul pentru înarmarea militarilor cu muniție de război și trecerea la alarmă parțială de luptă.
La orele serii a început să se tragă în mulțime, în mai multe zone ale Timișoarei. A rămas în istorie ca o zi neagră, în care, conform bilanțului oficial, Armata care a tras în popor a ucis 62 de persoane, iar alte sute au fost rănite. Cei mai mulți și-au pierdut viața în Calea Girocului, umplută de sânge. Printre cei care și-au pierdut viața se numără și Cristina Lungu, o fetiță care se afla în brațele tatălui său. Au fost prinși într-o rafală nimicitoare de gloanțe, iar copila și-a pierdut viața. Ca o farsă a destinului, tatăl a supraviețuit. Cea mică a devenit eroul al Revoluției. Zeci de trupuri neînsuflețite au fost luate de la Spitalul Județean Timișoara, urcate în autovehicule și duse la București, unde au fost incinerate, iar apoi cenușa a fost aruncată.
Ei deveneau istorie, dar jertfa lor nu avea să fie în zadar.
