Un copil în vârstă de 10 ani din Sânnicolau Mare a ajuns în stare critică, la secția de terapie intensivă a Spitalului din Oradea, în această după-amiază. Medicii l-au readus la viață în ultima clipă, după ce copilul s-a înecat într-unul dintre bazinele de la Aquaparkul Nymphaea.
„Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin 112 că, un minor s-ar fi înecat, într-o piscină interioară din incinta unui complex de agrement din municipiul Oradea. La fața locului, polițiștii orădeni au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 10 ani, din localitatea Sânnicolau Mare, județul Timiș”, a transmis IPJ Bihor, vineri.
Băiatul în vârstă de 10 ani este elev la Școala Gimnazială nr. 1 „Theodor Bucurescu” din Sânnicolau Mare. Conform cercetărilor, acesta era la aquapark împreună cu alți copii, însoțiți de cadre didactice, iar la un moment dat a fost găsit inconștient într-unul dintre bazinele interioare. A fost scos din apă și predat medicilor, care au reușit să-l resusciteze. Copilul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe din Spitalul Clinic Județean Oradea, fiind internat în stare critică.
„Starea minorului este stabilă în acest moment, însă prognosticul este extrem de rezervat. Încercăm să contactăm părinții acestuia, însă până acum nu au răspuns la apelurile telefonice. Băiatul va rămâne internat la terapie intensivă pentru copii”, a declarat pentru Bihon.ro, şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, confrom bihon.ro
Cazul este în curs de investigare pentru a se stabili cum s-a produs accidentul.
UPDATE. IȘJ Timiș: „Copiii au fost în permanență sub supravegherea atentă a cadrelor didactice”
Inspectoratul Școlar Județean Timiș confirmă faptul că băiatul de 10 ani este elev al Școlii Gimnaziale nr. 1 din Sânnicolau Mare și că se afla în excursie alături de cadrele didactice. Conform IȘJ Timiș, „copiii au fost în permanență sub supravegherea atentă a cadrelor didactice, care s-au asigurat că aceștia folosesc exclusiv bazinele destinate minorilor, fiind prezenți alături de elevi în aceste zone”.
Incidentul ar fi avut loc într-un bazin destinat copiilor, în spatele unui tobogan, care obtura vizibilitatea. Un medic rezident aflat la fața locului l-ar fi observat în stare de inconștiență și i-a oferit primul ajutor.
Cu toate măsurile luate, în mod profund regretabil, unul dintre elevi, în vârstă de 10 ani, a suferit un stop cardio-respirator în circumstanțe care urmează să fie clarificate. Incidentul, deosebit de nefericit, s-a produs într-un bazin destinat copiilor, în spatele unui tobogan care nu era vizibil din toate zonele de observație ale bazinului.
„Directorul și directorul adjunct ai Școlii Gimnaziale nr. 1 din Sânnicolau Mare sunt prezenți la spital alături de minor, asigurându-se că primesc toate informațiile necesare despre starea acestuia. De asemenea, aceștia au colaborat deplin cu autoritățile, oferind toate detaliile relevante pentru clarificarea circumstanțelor incidentului. Părinții copilului au fost informați imediat și se află în drum spre unitatea medicală pentru a fi alături de fiul lor”, mai transmite IȘJ Timiș.

