Reacții în valuri, la Timișoara, unde locuitorii plătesc cele mai mari taxe și impozite din România. Consilierii locali PSD transmit că vor depune mai multe amendamente pentru a veni în sprijinul persoanelor fizice și juridice puse în situația de a scoate bani grei din buzunar.
Primăria Timișoara dorește din nou să crească taxele și impozitele, deși ele sunt deja cele mai mari din România. O decizie ar urma să fie luată în cadrul Consiliului Local Timișoara, însă până atunci ea deja a produs reacții în valuri. Reprezentanții industriei ospitaliere din orașul de pe Bega s-au plâns de birurile pe care administrația USR îi pune să le plătească, iar acum au reacționat și reprezentanții PSD Timiș.
„Cu titlu exemplificativ, pentru clădirile nerezidențiale, autoritatea publică locală a stabilit cota maximă de impozitare de 1,3%, în condițiile în care legea îi permite să stabilească o cotă între minimul de 0,2% și maximul de 1.3% din valoarea imobilului. Mai mult decât atât, administrația locală dorește majorarea cu o cota adițională de 50% din cota impozabilă stabilită la 1,3%, timișorenii – persoane fizice sau juridice – ajungând astfel să achite un impozit de 1,95% din valoarea impozabilă pentru clădirile nerezidențiale. Nu lipsit de importanță este faptul că mai multe persoane fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale, au atacat în instanță majorarea cu cota adițională de 50% și au câștigat definitiv împotriva municipalității, demonstrându-se că această majorare a fost una abuzivă”, a transmis PSD Timiș.
Medicii nu se numără printre cei excluși de taxe și impozite ridicate. Afectați sunt și cei a căror cabinete au contracte cu CNAS.
„Solicitarea medicilor este ca impozitele pe care aceștia le plătesc municipalității să fie similare cu cele achitate de proprietarii clădirilor rezidențiale. Spre exemplu, un cabinet medical plătește astăzi aceeași sumă ca o casă de pariuri sau un cazino. Și aici consilierii PSD vor depune amendamente”, au mai spus social-democrații.
„Plătim cele mai mari taxe și impozite din România și considerăm că Primăria Timișoara nu vine deloc în sprijinul oamenilor ducând toate taxele și impozitele la limitele maxime admise. Mai mult, timișorenii se plâng pe bună dreptate că plătesc toate aceste dări, dar municipalitatea nu le oferă nimic. Consilierii noștri vor depune amendamente pentru eliminarea majorării cu cota adițională de 50% pentru persoanele fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale și autoturisme”, Alfred Simonis, președinte PSD Timiș.