vineri, noiembrie 6, 2026
No menu items!
AcasăIMPORTANTEA început campania pentru alegerile parlamentare. Glume între reprezentanții PSD și PNL:...

A început campania pentru alegerile parlamentare. Glume între reprezentanții PSD și PNL: „Ce faci, Marilen? Ai ținut curs aici?”

S-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc duminică, 1 decembrie. Cei care vor să reprezinte Timișul în Parlamentul României și în viitorii patru ani au ieșit la lipit afișe, la miezul nopții de joi spre vineri, în zona centrală a Timișoarei.

A început campania electorală pentru alegerile parlamentare, care va dura până în dimineața zilei de 30 noiembrie. La urne vor merge chiar de Ziua Națională, astfel că data de 1 decembrie capătă o importanță și mai mare pentru România. Primele afișe electorale au fost lipite în zona centrală a Timișoarei de reprezentanții mai multor partide.

În fruntea celor de la PNL Timiș s-a aflat Marilen Pirtea, care deschide lista pentru Camera Deputaților. A vorbit mai mult despre „generalul Ciucă”, candidatul liberalilor la funcția de președinte al României, slujindu-și conducătorul ca un bun ostaș.

„Venim cu o echipă puternică. Noi credem că vremea liderilor care sunt cei care duc lucrurile înainte și în mod solidar este un concept erodat și perimat. Credem în forța echipei noastre, în armata PNL, condusă de generalul Ciucă. Această armată a arătat că știe ce înseamnă modestia, bunul simț, competența, faptul că vii după 35 de ani în care ai arătat spirit de competență, patriotism și slujirea țării”, și-a început discursul Marilen Pirtea.

La câteva secunde de la încheierea discursului liderului liberal, la fața locului, în Piața Victoriei, și-au făcut apariția reprezentanții PSD. Dintre ei nu putea lipsi Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, care își va prelua funcția luni, 4 noiembrie. Reprezentanții celor două partide și-au strâns mâna, iar Simonis a glumit pe seama rectorului Pirtea, întrebându-l: „ce faci, Marilen? Ai ținut curs aici? Ce-ai făcut?”.

Alături de Simonis s-a aflat și Sorin Grindeanu, actual ministru al Transporturilor, cel care deschide lista social-democraților la Camera Deputaților.

„Ca de obicei, avem această tradiție la Timișoara. Mă bucur că am putut să vin și să onorez începutul campaniei. Sigur suntem cea mai bună echipă și cel mai bun proiect pe care îl avem de fiecare dată. PSD știe să facă acest lucru și să propună oamenii cei mai buni și cele mai bune proiecte pentru județul Timiș. Am făcut lucruri bune în patru ani, la fel de multe lucruri bune și cu administrația locală vom face și în următorii patru ani”, a declarat Grindeanu.

PSD Timiș este, de altfel, singurul partid care are pe liste doar oameni din cel mai vestic oraș al țării. Motiv pentru care Grindeanu nu a ezitat nici de această dată să facă aluzii la reprezentanții USR, în tabăra cărora Cătălin Drulă, de la București, își dorește încă un mandat de deputat de Timiș.

„Încă ceva, nu descoperim acest județ din 4 în 4 ani când facem câteva sute de kilometri de la București ca să ne înscriem candidaturile pentru a prinde un loc de parlamentar în județul Timiș, așa cum fac alții. Suntem bănățeni. PSD din 2004 a avut doar oameni de-ai locurilor pe listele cu care a venit în fața timișenilor, ceea ce arată respect, spre deosebire de alte partide”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Cuvântul a fost preluat de Eugen Dogariu, cel care deschide lista PSD Timiș la Senatul României.

„E un început de campanie. Sperăm că vom reuși să obținem încrederea timișenilor și timișorenilor. Avem cel mai bun program de guvernare, care este concret și este implementabil, cea mai bună echipă pentru Timiș, iar toate acestea sunt susținute de cei patru ani în care, împreună, în echipă, au reușit să facem multe pentru Timișoara și Timiș, să aducem investiții foarte mari și să construim proiecte pentru viitor. Cred că pentru acest lucru vom obține votul pentru a aduce cât mai mulți membri PSD în parlamentul României”, Eugen Dogariu.

Cei de la USR Timiș au ales ca loc de început al campaniei electorale Piața Unirii. Printre cei prezenți nu s-a aflat și Cătălin Drulă, însă a fost Sorin Șipoș, care deschide lista USR Timiș la Senat.

În Camera Deputaților sunt în prezent 330 de parlamentari, iar la Senat – 136. În această perioadă se desfășoară şi campania prezidențiale, începută în urmă cu o săptămână.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente