duminică, februarie 16, 2025
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieVIDEO. Baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân, aproape de 20%

VIDEO. Baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân, aproape de 20%

Baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân din Timișoara începe să prindă contur. Terenul a fost decopertat, iar muncitorii au ridicat scheletul clădirii în care vor funcționa vestiarele și spațiile administrative. Șantierul a ajuns la un procent de execuție de aproape 20%.

Noua bază sportivă din partea de nord-vest a Timișoarei este amenajată pe fostul stadion „Dacia”, care fusese abandonat. Clădirile dezafectate au fost puse la pământ la începutul anului 2023. De atunci, a trecut mai mult de un an și jumătate, până când a demarat șantierul noii baze sportive, la începutul lunii august a anului 2024. Contractul a fost semnat încă din luna octombrie a anului 2023.

Acum la aproximativ trei luni de la demararea lucrărilor, șantierul se apropie de un stadiu de execuție de aproximativ 20%. Clădirea care va adăposti vestiarele și spațiile administrative a fost ridicată, iar muncitorii au pregătit spațiul pe care va fi construit terenul de fotbal, care va avea o suprafață sintetică, iar dimensiunile vor fi conform reglementărilor FIFA, de 90×57. Se va amplasa o tabelă electronică de marcaj într-o poziție vizibilă. Se prevăd sisteme de preluare a apelor pluviale de pe suprafața de joc. Terenul multifuncțional va avea dimensiunea 16.00×25.00m, dotat cu 2 porți de handbal și 2 coșuri pentru baschet, cu suprafață din tartan. Zona crossfit constă într-o platformă, amenajată cu bare metalice de dimensiuni mixte și suprafață din tartan. Pista de atletism va fi pe o distanță de 50 m, cu zona de start și suprafață de decelerare compusă din 4 rânduri de 1.25m, realizată din tartan.

Clădirea administrativă (principală) va fi compusă din: hol de acces, zonă de vestiare, grupuri sanitare, cabinet medical, sală multifuncțională, birou administrativ, punct de pază, zonă de depozitare, grupuri sanitare publice, gradene spectatori. Peste clădirea administrativă (principală) desfășurată pe parter, se va realiza spațiul destinat gradenelor spectatorilor și se vor amplasa 437 de scaune dispuse pe 7 rânduri separate în 3 sectoare.

Spațiile exterioare amenajate: alei, 25 de spații de parcare auto și 25 pentru biciclete. Se vor face și locuri de parcare stradale pentru suplimentare.

Se va planta vegetație, 38 de arbori, un aliniament nou de vegetație pe strada Ciocârliei, arbuști și gazon de tip rulou pe lângă vegetația existentă și va fi montată o instalație pentru irigat zona verde. Spațiul verde și aleile ce deservesc terenul de fotbal, se vor dota cu mobilier urban, iluminat exterior ambiental etc. Se vor amenaja rastele pentru biciclete în incintă. Suprafața terenului de fotbal va fi de 5,130 mp, suprafața pentru activități sportive= 919.45 mp, suprafața verde= 2,345.040 mp.  

Noua bază sportivă este construită de Primăria Timișoara pe un teren de 8.927 mp și va putea fi folosită de timișorenii dornici de mișcare, de cluburi sportive sau cluburile școlilor.  Investiția se ridică la 4.934.037 RON, fără TVA, iar contractul de proiectare și execuție a fost semnat cu Atelier Decumanus, lider de asociere, împreună cu Rogera Prest Com SRL, asociat, în calitate de antreprenor.

Lucrările ar trebui să fie finalizate cel târziu în luna octombrie a anului 2024.

Citește și:

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente